File din Istorie.... Cînd ne-am unit cu ţara mamă!!!

Cînd mă gîndesc că acum în vîltoarea timpului, suntem două. Cînd mă gîndesc că ne desparte un Prut doar. Cînd mă gîndesc că clopotele României trezesc şi naţia basarabeană, mă apucă plînsul. Plîngem după o iubire imposibilă, după o iubire care odată am trăit-o cu patimă. O iubire care a prins aripi la 27 martie 1918. Dragostea dintre noi şi ei. Dintre două pămînturi ale aceluiaşi Dumnezeu.

Data de 1 decembrie 1918, a fost şi rămîne pagina cea mai sublimă din istoria noastră comună. O pagină la care nu a lucrat doar un om politic, doar un guvern sau doar un partid. E faptul istoric la care a participat tot neamul românesc. Prin elanul străfundurilor conştiinţei romîneşti s-a realizat UNIREA. Un elan care a fost călăuzit de marii fruntaşi politici, pentru ca totul să iasă aşa cum ne-am dorit. Marea unire, rămîne a fi marea unire, însă ea nu a fost rezultatul unui război cum unii spun, sau rezultatul proclamaţiilor şi deciziilor strategice ale elitei de la Chişinău cum spun alţii. Acest noroc al tuturor românilor a fost o necesitate istorică, şi asta rămîne a fi - acest ideal naţional s-a dovedit a fi mai presus ca oricare incompetenţă şi egoism al guvernului sau partidelor politice. Florin Constantiniu spunea " Nu o victorie militară a stat la baza României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţională, care este statul naţional". Atunci îmi vine în mintea mea de televizionist ziarificat, o concluzie, că astăzi s-a pierdut cu desăvîrşire sămînţa oamenilor de atunci. Sămînţa care rodea grîul, şi nu neghina care astăzi se pretinde a fi rod. Spun asta nu pentru a discredita ţara şi oamenii printre care am crescut, ci pentru ca să evidenţiez încă odată, că Marea Unire, a fost doar una, alta nu va mai fi. Şi de ce??? Toţi vor să fie cetăţeni ai României cu acte în regulă, toţi fac coadă pe la ambasade, dar oare ştiu ei mă

car fărîme din adevărul de atunci??? Ştiu ei oare că în urmă cu 93 de ani, la Chişinău s-a votat. Un Sfat al Ţării format din 138 de membri, dintre care prezenţi erau 125: 86 au votat pentru, 3 împotriva, iar 36 s-au abţinut. O votare plină de entuziasm şi nerăbdare, dar cel mai important: guvernată de dorinţe sincere? Cu mari regrete în sufletul meu chinuit de gînduri de unire, afirm că azi dorinţe sincere nu mai există, azi la noi guvernările sunt seci, iar de patria mamă au uitat demult.

1918, un an istoric, un an în care mama şi adunat odraslele acasă, un an în care vechile graniţe ale Moldovei, ciopîrţite fără de milă, au fost reîntregite. Încet, încet, bucată cu bucată au fost adunate la un loc, fărîme din inima poporului român, iar apele bătrînului Nistru, scăldau mîndre hotarul care contura adînc sudorile codrenilor, orheienilor, sorocenilor, etc. La acest subiect poţi scrie sute şi sute de pagini, nu voi încerca să descriu istoria, pentru că au facut-o alţii deja. Cugetul meu nu îmi permite nici măcar să gîndesc pînă unde am ajuns. De ce nu suntem şi azi uniţi? De ce a trebuit să fim înghiţiţi de rechinul rus? cît de meschin sună azi: Spre Europa românii au două frontiere, a românilor şi a ..........românilor. E de plîns. Nu ne-a rămas decît fărîmitura de mîndrie că odată am fost şi noi ACASĂ, că am fost şi noi la sînul mamei. Azi mama noastră ne-a părăsit, nuuuuu noi am părăsit-o pe ea. Ba nu, am fost înstrăinaţi cu forţa. Pînă cînd să mai aşteptăm??? O altă mare UNIRE.

Articol scris pentru www.blog-pentru-basarabia.ro