Mici fărîme de poveste, sau... acasă sunt la Chişinău!

Cînd privesc pe geam culorile toamnei, încerc să construiesc în minte acel tablou, care l-am vazut acum 15 ani, cînd pentru prima dată am sosit aici. Mi s-a părut atît de straniu acest oraş, iar claxoanele dese mă scoteau  din   minţi.  Împletită  prin  fustele  mamei, cu  un  miorlăit  parcă  forţat,  îmi  venea  să strig că " veşnicia s-a născut la sat" dar încă nu ştiam de Blaga pe atunci, şi am fost nevoită să înghit un nod ce-mi strîngea cu putere gîtul. Pe măsură ce înaintam, prindeam viaţă, şi-mi dădeam seama, că în fiecare edificiu zărit, sălăşluia un suflet, că fiecare stradă purta amprente de oameni mari. Acum mă intercaley cu el, acum eu sunt Chişinău!!! Neîndoielnic, adevărul este acesta. Chişinăul îmi aparţine mie, aparţine strămoşilor mei, va aparţine copiilor mei. Ba nu, Chişinăul, e părticică din fiecare moldovean cu inimă română. Na, că deja unii vor spune că încep discriminare. Fie, Chişinăul e al nostru. E al nostru cu toate iernile şi verile, cu tot apusul şi răsăritul, cu toate sudorile strămoşilor şi cu toate bătăliile lui Ştefan. De plîns este însă faptul că unii născuţi şi crescuţi aici, scuipă tot ce este sfînt. Cu o aroganţă fără de sfîrşit încearcă să demonstreze că pictaţi, pereţii clădirilor par mai "cool" sau că vandalizate monumentele sunt mai "fashion". Acum, sincer nici nu ştiu cum să-i numesc, fie suflete moarte, fie creiere pustii. În fine.....

"Oraşul meu cu umeri albi de piatră" e cîntat Chişinăul. Şi nu numai aici. Ştie şi Moscova de "Мой белый город ты цветок из камня", ştiu şi alte naţiuni. Noi ne ştim  mîndria, dar cu ce scuturi, în cîte lacrimi am scăldat noi oare acest petic de pămînt? Mdaa încep să delirez deja de atîta nostalgie, şi pusă într-o situaţie idioată, mă pomenesc că nici măcar eu nu ştiu răspunsul.

          Mulţi compară oraşul nostru cu o carte, alţii cu o bijuterie, eu îndrăznesc să numesc Chişinăul un Olimp Moldovenesc. Probabil că vă întrebaţi dar unde-s zeii? Avem şi zei, în primărie, în parlament sau guvern se odihnesc fără nici o teamă, ZEII OLIMPULUI MOLDOVENESC. Diferenţa dintre Antici şi noi, este că în Grecia exista doar un zeu suprem, la noi sunt tocmai 3, pardon 4( dacă-l uitam pe al 4-lea, mă mîncau "ciorile"). Veţi spune că am deviat de la subiect,că fac politică. Nuuuu, politica e o bucătărie mîrşavă. Poate totuşi undeva însă aveţi dreptate, nu am un contraargument, însă pot afirma cu toată ardoarea că Olimpul nostru cu mulţi zei, e mai rodnic, e mai al nostru.  

         Recent frumosul nostru Chişinău a aniversat 575 de ani de la fondare. Unii s-au lăudat cu aceasta, alţii au rămas indiferenţi, şi liniştiţi au profitat de concertul oferit gratis. Cu toţii visăm Parisul, dar oare ne oferă Parisul, poteca spre parcul de castani, unde ai şoptit primul " te iubesc"? Lăudăm Las Vegas-ul, dar oare ne alintă Vegas-ul privirile cu atît de multă verdeaţă? E plină Roma de noi, dar oare nu toţi vrem să ne întoarcem acasă? Chişinăul e un oraş angelic, cu o istorie zbuciumată, a avut şi pace, a avut şi război. S-a născut sub o stea norocoasă dar a fost nevoit să trăiască sub o teroare roşie. Oricum a reuşit să devină ceea ce este astăzi, un măreţ oraş. Mulţi m-ar contrazice, ar spune că oraşul îngerilor e altul, pentru mine Chişinăul e rai. Aici iarba e mai iarbă, dorul e mai dor, vinul e mai vin, hora e mai horă.

          Vă întrebaţi al cui e  Chişinăul? Nu, nu e al lui Chirtoacă. Chişinăul e al meu, Chişinăul e al tău, Chişinăul e al MOLDOVEI.

www.blog-pentru-basarabia.ro.